Prima săptămână de muncă

adelina pavelescu inapoi acasa prima saptamana de munca

Înainte cu vreo lună să venim în țară mi-am actualizat CV-ul, l-am tradus în română și eram gata să-mi găsesc un loc de muncă. Mi-am făcut cont pe toate site-urile de joburi și m-am apucat să aplic.

„În Brașov sigur o să găsești!”

Așa mă încurajau ai mei.

Inițial am aplicat la joburi în Marketing și Comunicare, însă nu am fost foarte încrezătoare, pentru că nu aveam o experiență vastă în domeniu. Deși asta e ceea ce am studiat la școală, am văzut faptul că nu am practicat într-o agenție ca pe un handicap. Un dezavantaj care mi-a cam pus piedică la vise.

A trecut o săptămână, au trecut două, tot aplicam, însă nu ieșea nimic bun. La un moment dat am primit un link către un anunț de recrutare într-o agenție de copy și content writing. Se căuta Junior Content Writer, iar eu fiind complexată de lipsa de experiență în CV, am aplicat pe poziția de junior.

Am trecut la pasul următor și am avut de dat o probă practică. Însă feedback-ul pe care l-am primit, deși a fost ambalat frumos, s-a terminat cu un răspuns negativ.

Bineînțeles că am început să fiu complexată, să-mi spun că nu sunt suficient de bună și așa mai departe. Până la urmă sunt femeie, iar asta crește gradul de dramatizare al oricărei situații, oricât am vrea să negăm.

Cu un pas în România, tot fără job

Am continuat, totuși, să aplic pe pozițiile pe care mi-ar fi plăcut să lucrez, pentru că undeva în sufletul meu știam că sunt capabilă și că nu am voie să renunț. Timpul însă trecea, întoarcerea acasă era din ce în ce mai aproape, iar eu nu primeam niciun răspuns de nicăieri.

Așa că m-am dus un pic mai jos și am început să aplic și pentru joburi pentru care eram supra-calificată. Începuse să-mi fie teamă că n-am să găsesc nimic, iar ăsta nu ar fi fost un scenariu favorabil.

Au fost, însă, joburi pentru care nu am vrut să aplic nici măcar în cazul în care nu aș fi găsit nimic. Cum ar fi vânzătare de gogoși/clătite sau manager de magazin pentru o companie care vinde tutun. Da, vreau un loc de muncă, dar nu aș vinde zahăr și tutun. E total împotriva principiilor mele.

Jobul bătea la ușă, dar eu nu eram acasă

A venit și ultima zi în UK, iar eu tot nu aveam nicio ofertă de job de acasă. Un pic frustrant, însă tot ce puteam să fac era să continui să aplic.

Am venit acasă și ne-am văzut de planurile noastre, am fost în vizită la rude, iar luni am intrat din nou să aplic. Eram acasă la noi, cu toate cutiile în mijlocul sufrageriei, încercând să ne obișnuim cu spațiul și cu noua locuință.

Numai bine că, am primit un telefon pe la 12 în legătură cu un job la care aplicasem chiar în dimineața aia. Ceea ce m-a făcut să înțeleg că jobul tot venea și-mi bătea la ușă, dar eu nu eram niciodată acasă. Cum să ne găsim?

Totul se întâmplă cu un motiv

Atunci mi-am dat seama că toate lucrurile se întâmplă la timpul lor și că nimic nu e fără motiv. A doua zi am avut interviul, iar doamna care m-a intervievat, ce să vezi? Era din același oraș ca mine, din același cartier. Învățase la aceeași școală generală și la același liceu la care am învățat eu. O fi lumea mică, dar coincidența asta nu a fost degeaba. Trebuia să ne întâlnim, eu așa cred.

După discuția pe care am avut-o mi-a spus că vineri va reveni cu feedback. Iar vineri am fost sunată pentru planificarea unei discuții finale, care urma să aibă loc lunea următoare. Atunci când am primit și job-ul, de ziua tatălui meu. Coincidență? Poate.

La  două săptămâni după acea discuție am semnat și contractul. Mi se trimisese draftul înainte, să știu exact ce semnez. Am primit fișa de post și actul adițional în aceeași zi, iar prima zi de muncă a fost acum, pe 17 august. În ziua în care bunicul meu ar fi împlinit 83 de ani. Sunt doar niște zile, poate lipsite de importanță, de fapt. Dar oare chiar toate coincidențele să se fi adunat într-un singur loc?

Cum a fost prima săptămână de muncă și ce sfat am pentru tine?

Să fiu sinceră, am avut un gram de îndoială, pentru că totul părea prea bine. Întâlnisem un om de cuvânt și cu mult bun simț. Iar în condițiile în care auzisem nenumărate povești despre angajatori și chiar eu experimentasem în facultate un job fără contract, parcă părea greu de crezut că totul se întâmplă așa, cum trebuie.

După prima săptămână de muncă pot să spun că a meritat așteptarea. Știu că am ajuns unde trebuie și, mai ales, știu că am ajuns aici cu un motiv. Am șansa să fac exact ce îmi place în fiecare zi și să mai fiu și plătită pentru asta.

Ceea ce vreau să-ți spun este că, în toate momentele alea în care simți că lucrurile nu merg așa cum ți-ai dori, să te gândești că poate nici nu trebuie. Poate că încă nu e timpul potrivit. Poate că locul tău nu e acolo. Ai răbdare și încredere în tine și vei vedea că, în final, așteptarea va da roade. Și lucrurile se vor așeza de la sine.

Dacă și tu ai o poveste legată de experiența de angajare la întoarcerea în România, scrie-ne. Ne-ar plăcea să-ți cunoaștem povestea.

Cu prietenie,

Adelina

Un gând despre „Prima săptămână de muncă

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: