Înainte să mă întorc, mi-am făcut un plan de la A-Z

Monica este viitoare absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București și, după 8 ani de muncă pe poziții de seller pentru diferite lanțuri din industriile de lux din Germania, a decis să dea o șansă României.  Acum 3 ani a luat una dintre deciziile cele mai importante din viața ei. S-a mutat la București și s-a înscris la cea de-a doua facultate, iar astăzi locuiește alături de cei dragi.

Când ai luat decizia de a te muta înapoi acasă?

Am decis să mă întorc înapoi acasă cam cu 1 an – 1 an și jumătate, înainte de plecare.

Ce factori ai avut în vedere atunci când ai decis că vrei să revii în România? Ce te-a determinat să te întorci?

Nu mai vedeam cum aș putea să continui, să avansez sau cum aș putea să mă mai dezvolt și mai erau multe aspecte sociale. De exemplu, nu reușeam să mă acomodez cu o societate care nu accepta cine sunt eu.

Dacă puteam să ascund acest aspect, să zic până  la 25-27 de ani, după o perioadă, când eram cu alți oameni de lângă mine zi de zi, simțeam că nu pot să fiu eu însumi.

Pe termen lung chiar dacă obții fie avantaje materiale fie profesionale, dacă ajungi să te cenzurezi zi de zi, ajungi să-ți cenzurezi personalitatea. Și pentru că nu reușeam să-mi exprim sentimentele, emoțiile, trăirile și nu reușeam să redau ce voiam eu, aveam o stare de disconfort continuă.

Ai câteva exemple de situații care ți-au întărit dorința de a te întoarce?

Un exemplu pe care mi-l amintesc este despre situațiile jenante din facultate, când nu reușeam să am un discurs așa cum aș fi vrut. Deși știam limba, pentru că mă pregătisem cu mulți ani înainte să plec la studii acolo, erau multe ocazii în clasă în care efectiv s-a făcut mișto de mine.

O altă situație, care pe mine m-a marcat și a fost un moment de cotitură, a fost perioada în care am făcut două semestre de practică în școli, timp în care poate munceam chiar și 2 zile pentru 1 oră de predare.

Iar la final, când am discutat cu coordonatorul meu despre munca mea, mi s-a spus că am accent. Ei bine, acesta este singurul lucru pe care nu pot să-l schimb.

Poți să dezvolți vocabularul, să citești mai bine etc., dar nu poți să schimbi ceva ce face parte din tine… Cumva mi-a fost foarte greu să accept acest lucru.

Care au fost provocările pe care le-ai întâmpinat în ultimele 3 luni petrecute în țara gazdă? 

Am învățat să citesc un contract, o hartă, să mă orientez, planul unei clădiri, să citesc lucruri care mi se par absurde acum, dar pe care la 19 ani nu le știam… Greșind am învățat lucruri.

Tot atunci am aflat că orice greșeală costă timp. De asemenea, era teribil gândul că dacă nu îmi pot plăti chiria, neavând unde să merg, aș fi rămas pe drumuri.

Au fost grele momentele în care nu aveam siguranță, sprijin sau pe cineva care să fie acolo. În România de bine, de rău, aveam un acoperiș deasupra capului și oamenii dragi în jur.

În timp am observat că deși am munceam ani de zile să construiesc relații în Germania, multe dintre ele s-au rupt prea ușor.

Mi s-a părut foarte ciudat că în relațiile amoroase faptul că nu ai un sprijin garantat, ei văd orice fel de relație ca un schimb. Când nu mai ai moneda asta pentru schimb, constați că nu mai primești nimic în plus, în orice tip de relație.

Povestește-ne despre prima lună înapoi acasă. Care au fost aspectele pozitive? Care au fost aspectele negative? 

La întoarcere, când m-am mutat înapoi mi-a fost greu să învăț traseele metrou, autobuz, tramvai și zonele din București. Totuși, am avut un sentiment plăcut, mi-am revăzut familia și am retrăit experiența plimbărilor pe munte.

Îmi aduc aminte că prima lună până să încep munca și meditațiile cu copiii, cel mai mult timp am ieșit în natură și am făcut excursii.

A fost momentul în care pentru prima dată aveam timp și nu aveam ce face cu el. În Germania munceam și aveam foarte puțin timp aveam pentru mine.

Am început să redescopăr ce înseamnă să fii român.

Ce am realizat, a fost că am început foarte repede să povestesc cu oamenii din România despre emoțiile mele, lucru diferit în cultura germană, unde îți ia timp să poți face asta.

Am mai observat că am un grad mai mare de adaptabilitate și curajul de a lupta pentru ideile mele și de a spune NU.

Ce ai aflat în decursul procesului de mutare?

Cred că am înțeles că fiecare lucru în plus costă bani și contează să mă pregătesc din timp cu orice, de la metodele cele mai bune pentru a-mi trimite lucrurile acasă până la cum să îmi setez așteptările.

Ce sfaturi ai da cuiva care se gândește să revină în țară? Ce pași ar trebui să urmeze pentru a face acest lucru? 

Când planifică plecarea din țara gazdă, să planifice și sosirea, ar fi greu să reușească să se adapteze lucrând doar pentru una dintre aceste 2 aspecte.

Le-aș mai recomanda să facă economii pentru câteva luni, care să nu fie constrânși de faptul că nu vor avea un loc de muncă imediat. Totodată și să-și ia timpul necesar să estimeze valoare lucrurilor achiziționate deja ca să știe la ce ar putea renunța.

Ulterior, să citească, să vorbească cu apropiații, să lege din nou relații. Pentru că prin discuțiile cu prietenii pot afla de multe ori ce au nevoie. Mie mi-a trebuit ceva  timp să mă obișnuiesc cu schimbările.

De asemenea, să fie organizați, să știe ce vor să facă și să se gândească la mutat, încheiat contracte, facturi și la pașii din carieră etc.

Se pot face și lucruri mari în România, dar trebuie să știe că sunt limitați și este nevoie să fie adaptabili.

Mai contează să știe ce avantaje sunt mai importante pentru ei, ce își doresc de la viață, pentru că nu poți idealiza o țară. Fiecare țară are aspecte pozitive și negative, trebuie să te gândești dacă acele aspecte te pot ajuta, fiindcă nu totul e lapte și miere.

Eu le recomand tuturor să aibă experiența străinătății. Uneori afară poate ai mai multe avantaje pe piața muncii ori ca femeie ori când ești în pătura de jos a societății. Poate ultimei categorii le poate fi mai bine în străinătate, tocmai pentru acel salariu mai mare. Dacă ești, însă, în pătura de mijloc, poate ai avea mai multe șanse în țară.

Cred că în România poți face schimbări mult mai mari, în afară ești un pion și ajungi să muncești până nu mai poți.

Publicat de Loredana Dobrea

Sunt sociolog colaborator în cadrul Institutului Național de Cercetare și Formare Culturală, absolventă a Masterului de Antropologie și Dezvoltare Comunitară și sunt pasionată de zona culturală și social media. Îmi place să mă inspir din experiențele trăite alături de oamenii din jurul meu și mi-ar plăcea să ofer și eu, la rândul meu, inspirație. Totodată pe îmi doresc să dezvolt proiecte pentru comunitate și educație. În timpul liber îmi exploatez creativitatea prin intermediul voluntariatului și activităților creative. Un vis foarte nebunesc este să călătoresc în Asia.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: