O altfel de hartă a Brașovului

hartă a brașovului

Salut, Adelina la taste! Mă tot gândesc de ceva vreme să fac o altfel de hartă a Brașovului, o hartă pentru românii care se întorc înapoi acasă și se mută în Brașov,

Atunci când m-am întors în țară, am fost îngrijorată cel mai mult de faptul că îmi va fi greu, că va trebui să stau la cozi pentru documente. Însă până acum nu a fost cazul, totuș s-a mișcat foarte rapid.

Totuși, nu ăsta e motivul pentru care scriu acest articol. Ci faptul că am vrut să îți aduc aici adresele, programele de funcționare și alte informații utile, pentru a-ți face mai ușor slalomul printre ghișee în Brașov.

Această hartă a Brașovului va fi actualizată ori de câte ori va fi necesar și pe măsură de ce eu voi interacționa cu sistemul administrativ în offline. Așadar…

Îți schimbi buletinul sau ai nevoie de o viză de flotant?

Trebuie să mergi la SPCLEP Brașov (Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor), care se află în clădirea Primăriei pe partea cu strada Nicolae Iorga, vis-a-vis de Galleria Art and Coffee.

După intrarea principală, va trebui să urci scările din partea dreaptă.

Îți recomand să te programezi online înainte, ca să eviți orice neplăceri legate de posibilele cozi. Programările se fac aici.

În cazul în care vei avea nevoie (deși e puțin probabil) ăsta e numărul de telefon: +40 268 416550 int. 177; +40 268 414460

E bine de știut că programările se fac cam cu două săptămâni înainte.

Unele dintre taxele aferente serviciilor disponibile la SPCLEP se pot plăti atât la ghișeu, cât și prin SMS la numarul de telefon scurt 7530 după cum urmează:

  • Pentru taxa de carte de identitate de 7 lei mesaj cu textul BVCI urmat de CNP-ul persoanei
  • Pentru taxa de carte de identitate provizorie de 1 leu mesaj cu textul BVCIP urmat de CNP-ul persoanei
  • Pentru taxa de arhiva de 15 lei mesaj cu textul BVTA urmat de CNP-ul persoanei
  • Pentru taxa furnizare date de 5 lei se trimite mesaj cu textul BVTF urmat de CNP-ul persoanei

Mi jos găsești programul de informații, primiri cereri și eliberări acte de identitate:

Luni08:00-12:00 și 12.30 – 15.00
Marti08:00-12:00 și 12.30 – 15.00
Miercuri08:00-12:00 și 12.30 – 15.00
Joi08:00-13:00 și 14:00 – 18:00
Vineri08:00-10:30 și 11.00 – 13.00

Dacă vei merge cu mașina, între orele 08:00 și 20:00 în acea zonă se plătește parcarea.

Plata parcării se poate face la parcometre cu monede sau prin SMS la numarul 7420.

Dezavantajul plății prin SMS e acela că vei plăti pentru o oră întreagă, chiar dacă, de fapt, nu vei avea nevoie de așa mult timp. Dacă totuși alegi să plătești prin SMS, va trebui să trimiți la numărul de care ți-am spus mai sus codul 341 urmat de numărul mașinii (ex: 341BV12ABC). Vei fi taxat 0.4 euro + TVA.

Dacă alegi să mergi cu autobuzul, îți recomand să folosești Google Maps, pentru că îți va spune ce autobuz trebuie să iei în funcție de locația din care voi porni. Costul unei călătorii e 2.50RON și poate și poate fi plătit la casele de bilete, la automatele de bilete sau direct în autobuz, prin scanarea codului QR cu ajutorul aplicației 24pay.

Dacă crezi că am omis ceva, nu ezita să ne scrii. Dacă vrei să ne ajuți să adunăm aceste informații, poți să fii voluntar.

Urmează să publicăm informații despre Schimbarea permisului de conducere în permis românesc.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: