Drumul înapoi acasă: Cum am călătorit în pandemie?

Răspunsul ar putea fi simplu: cu avionul. Dar nu, n-am să-ți spun doar atât, că ce rost ar mai fi avut să dai click? O să-ți povestesc cum am călătorit înapoi acasă și ce s-a întâmplat până la momentul zborului: predarea locuinței, emoțiile, drumul efectiv, încă niște emoții + sentimentul de a fi în sfârșit acasă.

Poți citi articolul sau poți da play înregistrării de mai jos în cazul în care, știi tu, ești tipul multitasking.

Ce am făcut până la urmă cu toate lucrurile pe care le aveam?

Spuneam într-un articol acum vreo două luni că avem mobilă de care trebuie să scăpăm și alte lucruri și lucrușoare cu care nu știm ce să facem.

În articol am scris că recomand vânzarea mobilei pe eBay, pentru că permite plata produselor la achiziționare, ceea ce înseamnă că ai o siguranță. Totuși, am încercat mai multe platforme.

Pe Shpock era să iau o țeapă de £300 de lire, însă pe Facebook chiar am vândut mai mult decât pe eBay. Singurul inconvenient a fost că plata era cash, iar în contextul actual nu e neapărat cel mai indicat așa. Însă comunicarea s-a dovedit a fi mult mai ușoară și tot procesul mai rapid. Dacă te ajută să scriu mai pe larg despre experiența pe cele 3 platforme, scrie-ne te rog în secțiunea de comentarii. 

15 iulie, ora 15

Ultima zi petrecută în UK a fost mai ceva ca un maraton. Deși ne-am trezit devreme, aveam totul planificat și programasem predarea apartamentului la ora 15, tot a fost greu să terminăm totul la timp. Ne mai rămăseseră ceva veselă, niște ghivece cu flori, coșurile de gunoi, mâncare prin frigider și congelator, aspiratorul, plus câteva locuri în care mai aveam de mers.

Am pus rapid chițibușurile pe Facebook și le-am dat gratis primului venit, pentru că nu știam cum să scap mai repede de ele.

Când a venit tipul căruia urma să-i predăm apartamentul, ne-a spus să nu lăsăm nimic în urmă, că vom fi taxați pentru debarasare din depozitul pe care l-am plătit când ne-am mutat acolo. Așa că a trebuit să luăm cu noi inclusiv hârtia igienică.

#BudapestNotBucharest

Da, nu-i o greșeală, chiar asta am scris. Pentru că zborul nostru a fost prin Budapesta.

Inițial ne cumpărasem biletele prin mai, pentru 15 iulie, spre București. Dar, ce să vezi? Au fost anulate cu vreo 4 săptămâni înainte. Numai bine că până am venit s-au ridicat restricțiile și am fi putut călători cu biletele cumpărate în primă instanță. Însă pentru că nu am vrut să așteptăm până era prea târziu, am rezervat alte bilete.

Și ca să fim safe (și să nu dăm faliment) am luat din voucherele primite în locul primelor zboruri bilete către Budapesta, iar de acolo am schimbat avionul și am mers la Târgu Mureș.

Am stat un pic cu emoții la aeroport, atât în Londra, cât și în Budapesta. Am auzit de cazuri în care oamenii au fost întorși înapoi și nu li s-a permis îmbarcarea. Ar fi fost destul de trist să se întâmple asta, pentru că noi nu am mai fi avut unde să stăm.  

Apoi, în Budapesta, am fost escortați de doi polițiști de frontieră (un cavaler și o domnișoară), care nu vorbeau engleză și care se uitau la noi foarte ciudat. Ne-au trecut prin securitate, iar apoi ne-au dus la poarta de îmbarcare și nu păreau foarte siguri dacă să ne lase sau nu acolo. Până la urmă, ne-am bucurat de plaja artificială din aeroport și am așteptat cuminți să vină avionul.

Călătorie în plină pandemie

Pe drumul spre Târgu Mureș, aproape de aterizare, am primit niște formulare pe care a trebuit să le completăm. Prin completarea lor ne dădeam acordul să ne autoizolăm sau să fim carantinați de către autorități în cazul în care ar fi fost nevoie (dacă aveam simptome, dacă mai fusesem în țări din zona roșie în ultimele 14 zile etc.).

La ieșirea din avion am fost direcționați către un cort special amenajat, unde ne așteptau doi angajați în echipamente de protecție, care aveau toate fișele completate de noi. Am avut emoții din nou, pentru că nu ar fi fost prea plăcut să fim nevoiți să stăm în izolare. Dar am scăpat cu bine.

Ne-au pus niște întrebări și ne-au dat fișele înapoi, după care am mers în terminal. Înainte de controlul documentelor de identitate, ni s-a luat temperatura și s-a notat pe fișa respectivă, pe care ulterior am lăsat-o la polițistul de frontieră.

Înapoi Acasă

Au trecut de atunci exact 4 săptămâni, timp în care am început să ne obișnuim cu faptul că biletele noastre au fost doar dus. Încă ne acomodăm cu noua casă, ne tot vin idei de amenajare, încă petrecem zeci de minute bune în magazine pentru că nu știm care brânză e mai bună și ce fulgi de ovăz să alegem. Încă facem cumpărăturile la piață împreună, pentru că Aleks nu vorbește română.

Cu pași mici, dar siguri, începem o viață nouă, înapoi acasă.

P.S. M-au întrebat cam toți prietenii și cunoscuții ce a fost în capul meu și de ce am luat decizia asta. Așa că fii pe fază, pentru că urmează un interviu în care voi povesti despre tot procesul de întoarcere, de la luarea deciziei până la impresiile de după, cu tips and tricks și tot ce trebuie.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: