Despre acele zile, în care unii copii nu îi au alături pe părinții lor

Teodora Anton

Și părinții mei au plecat cândva de acasă, la fel ca tine.

Eram prea mică să realizez, cum și de ce. Mereu am crezut, sau mi s-a spus, că așa-i mai bine, ca o fac doar pentru noi și pentru viitor.

Mergând la școală am înțeles că nu eram doar eu în situația asta și atât de des auzeam pe încă un copil că are părinții plecați, încât am crezut că asta este normal. Cu toate că durerea asta, atât de mare, simțită de un copil atât de mic, nu poate fi normală. 

Când mama a plecat mi-a luat o păpușă. Avea părul roșu, ochii albaștri și mirosea atât de frumos încât și acum dacă o miros îmi amintesc din nou de vârsta aia. I-am pus numele Maya. Era cea mai frumoasă păpușă pe care o avusesem până atunci. 

În fiecare seară când îmi era dor de mama îmbrățișam păpușa și deseori plângeam. Plângeam pentru că simțeam un gol în suflet, în inima mea de copil, un gol pe care nu-l simțeam tot timpul, doar când venea seara și mă băgam la somn. 

Nu mai era mama acolo să îmi spună o poveste sau să mă sărute de noapte bună. Și chiar dacă stăteam cu bunica, nu puteam evita să mă simt singură. 

Dacă și tu ai plecat din țară pentru ceva mai bun, dar ți-ai lăsat copiii acasă, vreau să îți amintesc că ei nu sunt așa de bine precum spun. Și seara multe perne se vor uda cu lacrimi pentru că, indiferent câte lucruri au, mașinuțe sau păpuși, și indiferent câtă lume e în jurul lor zilnic, când vine seara se vor simți la fel de singuri. Pentru că pe părinți nu-i poate înlocui nimeni. 

Astăzi, pentru că-i 1 iunie și e ziua copilului tău, fă-i o surpriză și privește lucrurile din perspectiva lui. Iar atunci cel mai probabil vei realiza că nici cea mai frumoasă jucărie din lume nu poate înlocui o mamă sau un tată, nici o valiză întreagă de dulciuri nu îi poate înlocui unui copil familia sau stinge dorul de părinți. 

La mulți ani copilului din tine! 

PS: Păpușa Maya, cea din poză, are 15 ani acum. 

2 gânduri despre „Despre acele zile, în care unii copii nu îi au alături pe părinții lor

  1. Felicitări pentru curajul de a împărtăși cu noi, povestea aceasta cu atât de multă încărcătură emoțională, Teo.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: