Astăzi vorbim despre primele 3 motive pentru care să te întorci acasă în luna octombrie. Care-i dorul tău cel mai mare, de foc? Fie că iubești oamenii dragi, mâncarea sau locurile natale, parcă cumva toate 3 au un loc în inima ta.
Luna octombrie este una dintre lunile în care mulți românii sunt harnici. Totul începe dimineața, se trezesc și caută legumele cele mai bune din grădină sau din piață, roșii, varză, castraveți, morcovi etc. și se pregătesc de pus zarzavaturi.
Prin parcuri oamenii se bucură de feeria toamnei, răcoarea serii și dimineții și de un soi de liniște, iar pe la sate se simte deja mirosul de lemne de foc.
Da, atâta agitație într-o liniște deplină, totul e o metamorfoză.
„A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.”
– „Emoţie de toamnă” de Nichita Stănescu
Luna octombrie, luna în care copiii pleacă la facultate
Dacă ești un părinte care a lipsit din viața copilului său, e foarte îmbucurător să fii prezent în acest moment. An de an tot mai mulți tineri se desprind din sânul familiei și pleacă să studieze în alte orașe.
Acum, e de datoria ta, dragă părinte să-ți pregătești pruncul să își ia zborul. Știu, însă că este foarte greu, ba chiar ți-ai dori să îl vezi în fiecare weekend acasă, dar nu uita că acesta este momentul lor. E timpul să facă primii pași.
Evenimente pentru care să te întorci înapoi acasă în luna octombrie
Pe lângă faptul că luna octombrie este o lună agitată, atât după goana de cumpărături pentru tinerii studenți, cât și pentru părinți, se întâmplă să apară tot felul de evenimente în aer liber
Am povestit despre câteva evenimente deja consacrate în articolul anterior despre „Motive pentru care să te întorci acasă în luna septembrie”.
Îți amintesc că există vinul.ro – o platformă unde puteți fi la curent cu festivalurile de vin. Totodată, și în județul meu natal, Vrancea, organizează Festivalului Internațional al Viei și Vinului ”Bachus”.
Cum pot ajuta și eu comunitatea înapoi acasă?
Poți să Fii Voluntar sau poți să ne împărtășești Povestea Ta cu privire la procesul de repatriere înapoi acasă. 🙂